Față în față, nici n-ai zice că ai de-a face cu un înotător de performanță. Nu e nici cine știe ce înalt, nici musculos și nici n-are spatele acela imens, primul lucru care îți sare în ochi la un sportiv care-și face veacul mai mult în bazin decât pe uscat. Totuși, Dragoș Agache, medaliat cu argint la Europenele din 2010 în proba de 50 metri bras, este marea speranță a natației românești la Mondialele din acest an și, mai ales, pentru Olimpiada de la Londra, din 2012.
„Doamna de fier”
09:30, dimineață, bazinul din Brăila. Prea târziu pentru a-l mai prinde pe Dragoș acolo. Antrenamentul, primul al zilei, s-a și terminat. Pe undeva e normal, atât timp cât ziua de muncă începe la 06:30! Un telefon al Laurei Sachelarie, antrenoarea sa, două vorbe schimbate cu elevul său și apoi către reporter: „A ajuns deja la hotel și se pregătește să doarmă. Dacă mergeți la 12:00, sigur îl prindeți, că se trezește să mănânce”. Asta e! Somnul după antrenament este sacru pentru un înotător. Așa că între timp e loc de două vorbe cu fosta antrenoare a Dianei Mocanu, dar „numai despre Dragoș, să nu mai dezgropați morții! Trăim din prezent și din viitor, nu din trecut”.
Auzisem despre Sachelarie că este o tipă dură și cu limba ascuțită – doar i se spune „Doamna de fier a natației românești!” -, dar ea are varianta proprie, conform căreia „faptul că sunt dură e mai mult o bulă care circulă în jurul meu. Că am gura mare? N-am fost și nu voi fi niciodată un yesman și nu mă interesează dacă acest lucru convine sau nu altora”. Trag cu coada ochiului la vestimentația ei. Blugi mulați, tricou cu buric la vedere și vreo 20 de brățări pe fiecare mână. Da, nu pare deloc o dură, dar aparanțele înșală, nu-i așa? „Alții au ajuns la arme chimice, noi tot cu săbii și topoare!”
Despre Dragoș are numai cuvinte de laudă. „E un exemplu pentru toată lumea. La 26 de ani, cât are el, nu știu câți au puterea să se supună unui asemenea regim de pregătire. Oricum, planul nostru e cu bătaie lungă, ținta principală fiind Olimpiada de la Londra”. Nu se poate abține să nu remarce destul de puțina atenție care li se acordă înotătorilor noștri, dar și condițiile de pregătire ale acestora.
„Din păcate, noi nu vom fi niciodată la nivelul celor de afară. Și nu vorbesc aici de americani sau australieni, unde natația este rege, dar, uite, polonezii au investit enorm în ultimii ani și vin la concursuri cu câte doi-trei sportivi la fiecare probă. La noi, la ce investiții minime se fac, se cere enorm de la sportivi. Vrem medalii, cu bazine vechi de 40 de ani și la care nu s-a mai făcut nimic! Păi, în condițiile astea, dacă ajunge unul măcar în serii la marile competiții, ar trebui să-l pupăm în cur! Unii au ajuns la nivelul la care luptă cu arme chimice, noi tot cu săbii și topoare!”.
Prea modest. Prea optimist. Prea performer
În sfârșit, se face ora 12:00. Peste doar câteva minute, Agache coboară în holul hotelului în care este cazat în Brăila, el fiind constănțean de loc. Este extrem de modest, aproape timid, nu se laudă cu argintul de la Europenele de la Budapesta și nu promite marea cu sarea pentru Olimpiada de anul viitor. „În Ungaria am fost opt inși care am terminat în trei zecimi de secundă, așa că totul este posibil la noi, la brasiști. Poți lua aurul, cum la fel de bine poți termina pe ultimul loc sau chiar să nu prinzi finala. Eu visez, sigur, dar totul depinde de foarte multe amănunte, care pot face diferența”, spune el.
Preferă să gândească pozitiv, să pună pe primul plan mentalul și antrenamentul, nu să se gândească la faptul că nu beneficiază de aceleași condiții de pregătire ca ale adversarilor. Printre altele, la lipsa blocstartului, ca în atletism, care a fost introdus mai nou și în natație. „Sigur, ar fi contat mult să am așa ceva la antrenament, plecarea este foarte importantă, dar voi căuta să mă adaptez la fața locului. Mă bucur, în schimb, că au dispărut combinezoanele, care îi avantajau pe cei cu o musculatură pufoasă!”. Alții, la 26 de ani, își trăiesc din plin viața. El a ales sacrificiul pentru o glorie efemeră. Sacrificiu este și din punct de vedere financiar, pentru că banii sunt puțini în natație. Iar titlul olimpic, un țărm prea îndepărtat. Deocamdată!
RESPECT Laura Sachelarie a venit special la hotel de acasă pentru a face o poză împreună cu elevul său. De data asta, fără mănunchiul de brățări! „Așa, că doar suntem o echipă”, a spus ea. „Una de aur?”, ar suna întrebarea noastră
Mi-aș dori ca natația să beneficieze de mai multă atenție din partea presei. În noiembrie au fost campionatele naționale la Hunedoara, dar n-am văzut ca vreun ziar să fi dat măcar rezultatele! Dragoș Agache, vicecampion european la 50 metri bras Plouă afară, plouă și în bazin!
Condițiile de pregătire de la bazinul din Brăila nu sunt nici pe departe propice marii performanțe. În tavan există găuri, ici, colo, prin care se strecoară apa atunci când afară plouă! Iar situația aceasta există de ceva vreme, nu de ieri, de alaltăieri. De asemenea, în sală nu există decât un singur ventilator, insuficient pentru a asigura sportivilor un aer acceptabil. Clorul din bazin combinat cu zăpușeala din încăpere fac de multe ori o atmosferă aproape irespirabilă nu numai pentru cei care se află în apă, ci și pentru cei de pe margine.
Este licențiat al Universității din Iowa
Timp de patru ani, între 2004 și 2008, Agache a fost plecat în Statele Unite, unde a primit o bursă de studii la Universitatea din Iowa. Tot acolo a fost liderul echipei de natație a instituției respective, fiind extrem de apreciat pentru performanțele sale. S-a întors acasă, la Constanța, în 2008, după ce a absolvit Facultatea de Management Information Sistems, dar spune că „nu știu dacă voi profesa vreodată aici așa ceva. Poate după ce mă voi lăsa de sport, cine știe?”. În 2010, după argintul de la Campionatele Europene de la Budapesta, obținut cu antrenoarea Gina Handrea, a plecat la Brăila, pentru a lucra cu Laura Sachelarie.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER